Knowledgebase

Configurare și sincronizare comenzi eMag Marketplace

Acest modul preia lista de produse și comenzile primite prin eMag Marketplace.

Pentru a utiliza acest modul clientul trebuie sa aibă contract cu eMag.ro și să aibă produsele publicate și să primească datele de acces prin API de la eMag.

Configurare

Pentru funcționarea modulului eMag Marketplace e nevoie de anumite setări.

1. Datele se pot prelua din contul eMag Marketplace - Contul meu - Detalii Tehnice

2. Trebuie copiat “API Code” din eMag Marketplace și introdus în BOCP la setări modul eMag Marketplace - Emag API Key.

3. Tot acolo va trebui introdus userul și parola folosite pentru conectare la eMag Marketplace.

4. Link-ul pentru Callback va trebui transmis către eMag Marketplace împreună cu IP-urile noastre, fiind singura posibilitate de a activa notificarea eMag către BOCP la comenzi noi.

Imediat după configurarea acestor date, trebuie apăsat butonul “Test Conexiune” prin care se poate testa configurația corectă.

Dacă configurația este corectă se poate proceda la sincronizarea nomenclatoarelor, a categoriilor și a produselor care există pe eMag Marketplace.

În acest moment configurația de bază a modului este gata și se pot prelua comenzi de pe eMag Marketplace.

În continuare se pot seta următoarele opțiuni:

  1. În momentul în care intră o comandă nouă de pe eMag Marketplace să se genereze în mod automat Bon Vânzare sau Factură fiscală în BOCP. Pentru aceasta facilitate trebuie ales un punct de lucru din care se va genera în mod automat Bonul Vânzare (acesta va scădea stocul), iar în cazul facturii se selectează facturierul preferat. De asemenea se poate seta condiția de stoc pentru emiterea automată a facturii.
  2. În momentul în care se folosește API eMag Marketplace și este setat Callback URL, ei nu mai trimit notificări prin email pentru comenzi noi. Pentru a primi totuși notificari prin email la generarea comenzilor noi pe eMag Marketplace, se poate seta o adresa de email care va fi folosită de către BOCP să te notifice la importul de comenzi noi de pe eMag Marketplace. Se pot trece mai multe adrese de email separate prin virgulă dacă se dorește notificare pe mai multe adrese în același timp.
  3. Se poate configura momentul în care să se trimită, sau nu, status “Finalizat” către eMag Marketplace pentru comenzi.
    • Dacă se alege varianta “Manual” atunci nu se va trimite status finalizat către eMag Marketplace.
    • Dacă se alege varianta “La Facturare” atunci în momentul în care se emite factura fiscală pentru o comandă de pe eMag Marketplace, se va trimite în mod automat status “Finalizat” către eMag Marketplace precum și factura atașată comenzii pe care clientul ulterior o va putea descărca din contul său.
    • Dacă se alege varianta “La generare AWB” atunci în momentul în care se generează AWB-ul din modulul Emag Marketplace, se va trimite în mod automat status “Finalizat” către eMag Marketplace precum și AWB-ul atașat comenzii. Pentru funcționarea submodulului AWB din Emag Marketplace este necesară adăugarea a cel puțin 1 punct de livrare

Preluare comenzi

eMag va trimite o notificare automată către BOCP pentru fiecare comandă. BOCP va prelua automat fiecare comandă.

În cazul în care nu a fost configurat Callback URL-ul în contul eMag, comenzile nu se vor prelua automat și va apărea următoarea alertă. În această situație, comenzile se pot prelua doar manual prin apăsarea butonului Resincronizare comenzi

În cazul în care comanda este lansată de către un client care înca nu există în agenda de contacte, el se va crea în mod automat.

La preluarea comenzi se verifică, și se creează dacă lipsesc, caracteristicile produselor din comandă.

Daca s-a setat în configurarea modulului adresa de email notificare, atunci se va primi pe email o notificare cu comanda nouă de pe emag marketplace.

Toate comenzile de pe eMag Marketplace se găsesc în meniul Comenzi - Emag Marketplace - Listă Comenzi.

Tot acolo se pot vedea detaliile fiecărei comenzi, precum și emite Bon Vanzare dacă nu este setat pe autoemitere.

Autoemitere vânzare din BOCP

Se poate seta în configurare modul ca în momentul în care apare o comandă nouă de pe eMag Marketplace atunci să se creeze în mod automat bon vânzare.

Emitere Factură

Pentru a emite factura fiscală pentru o comandă de pe eMag, este necesar să se acceseze Bonul de Vânzare aferent comenzi și să se emită factura.

Se pot selecta mai multe bonuri de vânzare/comenzi și emite facturile aferente acestora apăsând butonul Procesare dupa ce s-au selectat bonurile dorite sau se poate emite factura pentru o comandă apăsând butonul din dreptul comenzii.

Autoemitere factură

La opțiuni sincronizare din Setări modul se poate configura să se emită automat factura fiscală din seria definită atunci când se generează automat bonul de vânzare sau la statusul extern ”Finalizat”.

De asemenea există opțiunea de a seta o condiție de stoc pentru autoemiterea facturii, atunci când există stoc disponibil suficient sau în funcție de  stocul minim sau pragul de avertizare setat

Emitere AWB

La fel se procedează și în cazul generării unui AWB.

AWB-urile pentru comenzile din eMag marketplace se pot genera direct din BOCP prin eMag și se trimit în contul clientului din eMag. Pentru a genera AWB-urile astfel este necesar să se configureze în BOCP la Setări modul curierii din eMag.

În cazul în care la generarea unui AWB nu se găsește în listă unul dintre curierii eMag, se apasă iconița de resincronizare pentru a prelua de pe eMag informațiile.

Încasare comenzi eMag

Modalitatea de plată se preia în mod automat de pe eMag Marketplace în funcție de ce a ales clientul în momentul comenzii.

Export - Import date produse din eMag în BOCP

Dacă există deja produsele încărcate în eMag și se dorește corelarea tuturor codurilor produselor (Pnk, EAN) cu produsele din BOCP se poate face acest lucru printr-un fișier csv.

!!În primul rând și cel mai important aspect – codurile produselor din eMag trebuie să corespundă cu codurile produselor din BOCP sau de pe orice altă platformă interconectată!!

1. Se generază fișierul cu datele produselor din contul eMag. Se accesează meniul Produse - Categorii produse și se apasă Update ofertă. Se descarcă apoi fișierul pe calculatorul tău.

2. În BOCP se accesează meniul Gestiune - Gestiune Stoc - Import produse - Import Customizat și se selectează coloanele de import. Coloana 1 va reprezenta întotdeauna Cod produs.

3. Se pregătește fișierul excel astfel încât coloanele să corespundă cu cele selectat în BOCP.

Ex. coloana 2 cod PNK, coloana 3 cod de bare (cod EAN)

4. Se copiază apoi datele din fișierul excel în BOCP și se apasă butonul Încarcă. Dacă în BOCP nu se identifică un anumit cod produs, programul va afișa cu roșu pe rândul respectiv ”Cod produs inexistent”.